IDEI DE GUSTĂRI PENTRU PICNIC

Ne aşteaptă un weekend prelungit, cu vreme însorită şi caldă, tocmai bună pentru petrecut timpul în natură. Am pregătit pentru tine câteva idei de gustări potrivite pentru un picnic alături de cei dragi.

Pentru o zi de 1 Mai reuşită ai nevoie de o pătură, de voie bună şi de o poieniţă verde şi cu miros de iarbă proaspătă. Şi desigur, de ceva bun de mâncare, pregătit de acasă. Îţi propunem astfel câteva gustări diverse şi rapide pentru picnic, care, credem noi, vor fi apreciate şi de cei mici şi de cei mari:

 

  1. Felii de pâine integrală cu seminţe şi zacusca preferată Râureni, cu ciuperci, ţărănească sau picantă. Simplu, săţios şi gustos.
  2. Pâine integrală cu caşcaval sau branză telemea şi dulceaţă de ceapă roşie. O gustare deosebită, ce îmbină într-un mod delicios gustul sărat al brânzei cu cel dulce şi aromat al dulceţii de ceapă.
  3. Compot de vişine Râureni, răcoritor şi acrişor. Sau poate preferi compotul de piersici, parfumat şi mai dulce.
  4. Magiun de prune cu nucă, pe care îl poţi mânca direct din borcan sau cu unt pe pâine. Este foarte gustos şi cu biscuiţi digestivi sau simpli.
  5. Suc de mere şi coacăze Râureni, 100% natural, de care te poţi bucura în orice moment al zilei. O băutură sănătoasă şi răcoritoare, doar din mere şi coacăze, care te aduce şi mai aproape de natură.
  6. Clătite pregătite de cu seară, pe care pui dulceaţă de cireşe amare Râureni. Desert special, cu gust dulce amărui, care suntem siguri că se va mânca cu poftă şi va dispărea repede din farfurie. Tot ca desert poţi încerca dulceaţa de trandafiri, alături de un pahar cu apă. Preţios şi delicat.
  7. Gogoşi pufoase cu dulceaţă de căpşuni. Yumi!

Sper să îţi fie utile recomandările noastre şi îţi dorim ca în această mini-vacanţă de 1 Mai să te bucuri cât mai mult de soare şi natură, alături de cei pe care îi iubeşti!

Şi nu uita să împărtăşeşti cu noi impresiile tale despre aceste idei de gustări pentru picnic.